vin. oct. 30th, 2020

Corina Tamaș

,,Trăirile depășesc limitele gândirii’’

Șușa mi-a salvat sărbătorile! Am primit cel mai frumos cadou de Paște din viața mea

3 min read

Nimic nu e întâmplător în viață. Am zis-o și o mai zic ori de câte ori voi avea parte de acel gen de momente care îți taie respirația. Dacă nu eram în izolare, probabil că aș fi trecut și peste aceste sărbători vizitându-mi rudele și prietenii.

În aceste condiții însă, totul e diferit și trebuie să ne adaptăm din mers la toate schimbările care au loc în ultima perioadă. Așa că m-am gândit să imortalizez momentele prin câteva poze în propria-mi grădină. Brusc, m-am lovit de veșnica problemă a femeilor: ținutele. Mă tot gândeam ce să port, dat fiind că mă aflam acasă, și parcă nimic nu mă impresiona.

M-a salvat bunica! M-a luat și m-a dus în camera ei și a deschis dulapul. Pe moment, nu înțelegeam ce se întâmplă, era atât de nerăbdătoare încât a dat toate hainele la o parte să găsească ce voia ea. Are 82 de ani pe care i-a împlinit pe 11 martie și, speriată de tot ce se întâmplă, a venit chiar înainte de ziua ei să îmi spună că și-a pus deoparte ceva bănuți din pensie și că vrea să mi-i dea că nu știe ce se mai întâmplă, ce va mai urma. Mi-au dat lacrimile și în acel moment singurul lucru care îmi trecea prin minte este ca după această perioadă să nu o pierd. Cine nu are bunici să își cumpere. Sunt atât de fericită că e bine încât am făcut și fac în continuare exact tot ceea ce îmi spun autoritățile: stau în casă.

Bunica are un nume de alint. Noi cei din familie și apropiații îi spunem „Șușa”. Îi dă parcă ceva unic acest apelativ. Îi place să mănânce, dar de băut nu pentru că are probleme cu tensiunea. A rămas fără bunicul în urmă cu 15 ani. Mare figură era și bunicul, pe numele său Corneluț, pădurar de meserie.

Șușa mea s-a gândit din nou la mine cu ocazia acestor sărbători pascale și mi-a făcut cel mai frumos cadou. Cum căuta ea în dulap, m-a pus pe mine să scot din fundul acestuia un pachet mare și rotund. Era atât de bine înnodat cu ață și învelit cu o pătură că de abia am reușit să o desfac. Nu mai aveam răbdare și la un moment dat am reușit să deschid pachetul și să scot din el cele mai frumoase obiecte vestimentare. Am dat peste un laibăr (n.m. haină țărănească de postov scurtă până în talie strânsă pe corp și fără mâneci), peste niște poale (n.m. fuste țărănești) și două rânduri de costume populare. Le-am călcat și păreau ca noi. Nu îmi venea să cred că există haine care să reziste și să își păstreze textura și după 50 de ani.

Mi-a dat zestrea și mi-a spus să am grijă de ele că sunt cusute cu sudoarea frunții ei, că a dat  la acea vreme o grămadă de bani pe ele și să îi promit că dacă voi avea o fată voi face la fel….

Le-a  purtat și mama mea când avea când era copilă. Chiar am găsit o poză veche  cu laibărul de care vă povesteam, obiect vestimentar care astăzi a căpătat o valoare inestimabilă pentru mine.

Șușa mi-a insuflat cele mai de  preț valori: cinstea, munca, caracterul și respectarea cuvântului  dat. Par lucruri simple dar, din păcate, le regăsim din ce în ce mai puțin în jurul nostru.

Cred că această pandemie ne va ajuta să ne dăm seama de lucrurile cu adevărat importante din viața noastră. Această perioadă ne dă timp să ne reconectăm cu pământul, să ne reevaluăm prioritățile și să ne învățăm să ne mulțumim cu puțin. Poate vom gândi mai limpede și vom lăsa la o parte răutățile.

Perioada asta ne reînvață să ne întoarcem la origini. Eu am făcut-o deja 🙂

Ce a ieșit, vedeți mai jos!

 

Mama mea, în vremea copilăriei, pe când purta straiele primite de mine în aceste zile!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.