lun. iun. 1st, 2020

Corina Tamaș

,,Trăirile depășesc limitele gândirii’’

Scufița Verde, un proiect îndrăzneț, diferit și atât de real încât ai impresia că e parte din viața ta

4 min read

 

Recunosc că a trecut o perioadă bună de când nu m-am mai dus la o piesă de teatru.  Despre „Scufița Verde ” am auzit   lucruri bune așa că  trebuia să mă conving și eu că ce se spune e adevărat.  Îmi amintesc când eram în perioada liceului iar profesoara de română ne obliga să mergem la tot felul de spectacole de teatru,care ne plictiseau. Aveam impresia la acel moment că a merge la teatru e ca și cum ai primi o pedeapsă. Cred că mulți dintre noi am rămas cu sechele și atunci când le povestim apropiaților că mergem la teatru, am impresia că râd de noi și încep să facă glume proaste.

Scufița Verde sau demitizarea personajelor care ne-au marcat copilăria. Hmm, nici nu știu de unde să încep că m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile.  Este un proiect îndrăzneț, diferit și atât de real,  încât ai impresia că e parte din viața ta. Subiectul piesei ne-o aduce în rol principal pe Scufița Roșie care întâmpină  în drumul ei spre bunicuța  tot felul de probleme existențiale .  Nimic nu mai e ce a fost și asta ne-o dovedește Căpcăunul, care s-a transformat în Zână suferind o operație ( cred că s-a uitat prea mult la Keeping Up With The Kardashians), lupul care nu mai are personalitate( cred că Tony Robbins l-ar ajuta ) , Cenușăreasa care în lipsa unui prinț  îi face ochi dulci Scufiței.  Frumoasa din Pădurea Adormită nu s-a mai trezit și Albă Ca Zăpada, care e mama depresiei  ar avea nevoie de o rețetă pentru xanax plus mama vitregă obsedată de frumusețe (vrea să devină o influenceriță)  🙂

Decorul este  predominat de un copac în jurul căruia se întâmplă acțiunea. Acel arbore fără frunze simbolizează tocmai faptul că pierdem esența. Nu ne pasă de încălzirea globală, nu ne pasă atunci când ieșim în natură și în loc să o protejăm noi o stricăm și cam nu ne mai pasă de cei din jurul nostru. Până și bunicuța s-a transformat. Face yoga în pădure chiar cu vânătorul. Și ce sexy e vânătorul, îmi amintește de spectacolele de Ziua Femeii a lui Cornel Păsat.  Toate scenele  se combină armonios cu muzica și dansul actorilor. Dar ce muzică…de la cea de petrecere la cea de minimal techno ( parcă eram la scena Time de la Untold) iar finalul a fost pe ritmuri de jazz și pian  cu o piesă interpretată de  Bill Evans  „Peace Pice”.

O piesă jucată impecabil de Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu-Donat, Alina Vasiljiević, Oana Kun, Angela Petrean Varjasi, Robert Pavicsits, Carmen Vlaga Bogdan, Andrei Elek, Ștefan Statnic, Marian Parfeni și Carmen Butariu.  O comedie  pusă în scenă de regizorul Ștefan Lupu, pornind de la textul lui Claudiu Sfirschi Lăudat .

Ideea centrală a acestei piese este tocmai faptul că toți suntem greșiți într-un fel sau altul.  M-am regăsit în fiecare personaj , am râs în hohote la replicile pline de umor dintre actori, îmi venea să dansez, să plâng și apoi iar să râd .  Până la urmă despre asta este vorba în viață, ne naștem, iubim, suferim, ne bucurăm  și murim dar până la urmă contează felul cum trăim.

Mi-am dat seama că și eu am crezut la un moment dat în basme și în acel prinț  pe care îl așteaptă toate femeile. Ghiciți ce ? Nu există .  Prințul pe care îl așteptăm se dovedește a fi total diferit de ceea ce am crezut noi. Finalul e apoteotic, mai ales când apare prințul care s-a săturat  și vrea să fie „prințesă”  . Ni se arată un prinț care poartă o cordeluță,  care e mai mult preocupat să meargă la cosmetică, un prinț care la final își găsește alinarea în brațele Căpcăunului devenit zână .

La sfârșitul piesei că din toate personajele ”Scufi” era cea mai  fericită . Ea nu aștepta nici un prinț, nici un Făt Frumos.

Mi-a plăcut atât de mult încât m-aș mai duce încă odată. Pentru muzică, pentru decor, pentru felul în care și-au jucat rolul fiecare actor dar mai ales pentru povestea  extrem de actuală, colorată, haioasă și ușor nebună.

Trăirile depășesc limitele gândirii iar eu pot spune că am trăit cu emoție fiecare replică, fiecare gest și fiecare cuvânt.

Și mi-au rămas întipărite cuvintele naratorului de la sfârșitul piesei  ”Și au trăit fericiți până când au murit ”

 

„ Scufița Verde”   o puteți viziona Sâmbătă, 22 februarie, ora 19.00, Sala Mare, Teatrul Clasic Ioan Slavici!

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.