Gândurile de la miezul nopții…
2 min read
E o seară de martie, e târziu, e trecut de miezul nopții…răsfoiesc prin amintiri, mă gândesc la toate visele cu ochii deschiși. Îmi plac mințile frumoase, sclipitoare, care se reinventează tot timpul. Sunt un cetățean al lumii, un călător care caută idealul în orice părticică din acest univers. Sunt om… iert,sufăr, dezamăgesc dar cel mai mult iubesc. Poate te-ai întrebat, la fel ca mine cât de mult trebuie să lupți în viața asta pentru a obține ceea ce îți dorești? Am încetat să mă mai întreb, acum lupt în fiecare zi, oră, minut, secundă. E o luptă de putere cu tine însuți, când îți vei da seama că tu ești centrul universului, atunci te vei descoperi. Sunt atâtea zbateri în tine, câteodată îți vine să renunți…dar ceva în tine îți spune să nu o faci. Știi acel moment când conștientizezi cine ești tu cu adevărat? Credeți-mă acel sentiment nu se compară cu nimic, când te simți invincibil deși eroul tău a dispărut. Îl cauți pe Superman? L-am căutat și eu, și mulți alții, cât timp o să îl mai cauți? Nu ți-a ajuns cât de mult ai suferit ? Nu te-ai gândit că acel erou poți fi tu? Cât de mult ești dispus să lupți pentru fericirea ta? Nu ai nevoie de kriponită, aceea e în tine, uită-te în sufletul tău și vei afla răspunsul.
Ascultă ploaia, simți cum inima ta vibrează la fiecare strop de apă, ascultă păsările cum cântă dimineața, ascultă marea cum te îndeamnă să te cufunzi în ea, ascultă melodia care te poartă prin cele mai întortocheate labirinturi….și acum ascultă-te pe tine……..