Aradul, orașul care trăiește din amintiri!

 

Anul trecut am scris un articol despre Arad,articol pe care mulți dintre noi îl vedem precum comună între două orașe. Exact așa era și titlul unuia dintre cele mai citite articole pe care le-am scris: „Aradul, o comună între două orașe”.

Am crezut, totuși,că odată cu trecerea timpului lucrurile se vor schimba. Încă sper, dar încet. Încet moare și speranța. Zilele trecute a venit o prietenă de-a mea care locuiește de câțiva ani în Spania. E în concediu și stă o lună acasă, la casa părintească. Aseară, în jurul orei 19.00,mi-a scris:

-Corina, ce poți face în Arad, sunt cu un prieten din alt oraș , suntem în mall și nu știm încotro să o luăm?

Pfff…pe moment m-am blocat, unde să îi trimit prin oraș, din moment ce afară aerul era irespirabil și mi-am adus aminte că s-a redeschis un local pe Malul Mureșelui și îi scriu că poate să meargă acolo?

-Corina, dar am văzut ceva poze cu o stradă luminată și terase? Pe unde e?

-Draga mea, e strada 1 Decembrie, cea cu Euphoria și cofetăria de la Continental, dar terasele pe zona pietonală funcționează doar în weekend!

-Serios? (îmi zice ea)

-Da, și cei din administrație se gândesc dacă o să o facă pietonală sau nu, că doar are Aradul foarte multe zone pietonale! (Evident că am fost ironică…)

Și tensiunea parcă îmi tot creștea, noroc că aveam un aspacardin 🙂

De ce m-am enervat? În primul rând pentru că văd tot felul de personaje care se laudă cu o stradă pe care s-au agățat niște beculețe ca de Crăciun și au făcut-o doar în weekend pietonală. Praf în ochi, ce să zic?, atât ați putut voi cei care sunteți responsabili de buna funcționare a Aradului. Atât? Niște beculețe? Vedeți că vă sună Grinch că nu mai vrea să fure Crăciunul.

După 30 de ani de la Revoluție, în Arad ne-am ales cu niște beculețe, cu niște clădiri de pe care cade tencuiala în tot centrul orașului, cu o zonă pietonală pe minuscula stradă Mețianu, singura stradă pietonală de fapt, unde sunt amplasate celebrele bănci cu 8.000 de euro bucată și câteva coșuri de gunoi, și alea tot la un preț de îți cumperi o mașină second din Germania, sau cu un stadion care parcă nu se mai face.

Conform ultimului studiu de la cei de la InfoCons , Aradul este cel mai verde oraş din România. Măi să fie… Mai ales în cartierul Vlaicu, unde avem la spații verzi de te plictiseșți. Se știe că singurul spațiu verde din zona Vlaicu este cimitirul, că eu în afară de betoane și supermarketu-ri nu am văzut nimic. Și cum să nu mă enervez când cunoscuții mei sunt nevoiți să meargă cu copiii până în centru pentru a se putea bucura de un parc, când nu ai unde să te plimbi pentru că și puținele locuri de joacă sunt arhipline la câți copii sunt la fiecare bloc.

Și atunci simți cum toți porii ți se deschid, mai ales când vezi cum pot cei de la administrația din Oradea și cum reușesc să restaureze clădirile pe bandă rulantă. Dar la noi nu se poate, că noi arădenii avem nevoie doar de supermarket-uri, betoane și chinezării. Și zilele trecute eram la Podgoria, se luase folia de pe o clădire și m-am bucurat. Am crezut că s-a renovat dar din câte am înțeles de la deținătorul unui spațiu de acolo, cică s-au enervat și le-au dat jos. Și e trist, pentru că majoritatea celor care tranzitează Aradul ajung prin Podgoria. Bine că nu sunt nevoiți să treacă pe alte străzi unde s-ar trezi din senin loviți de o bucată de tencuială de pe vechile clădiri.

Și trec mai departe cu o declarație a primarului din Oradea, Ilie Blojan: „Pentru Oradea, anul 2019 va fi un an al șantierelor”.

Și în Arad a fost deranj și încă e pe anumite străzi, dar din întâmplare am trecut pe o stradă în Aradul Nou, să las ceva acte la contabil. Am trecut pe lângă câțiva muncitori, în jur de opt, toți stăteau la umbră și unul singur lucra. M-am întors peste o oră, lucrurile stăteau la fel. Da, se pare că și la noi va fi un an al șantierelor. Dar cu clădirile cum rămâne? Avem atâtea bijuterii arhitecturale, monumente istorice care parcă cerșesc o mână de vopsea, o mână de tencuială. Și nimeni nu face nimic. E foarte aiurea senzația când simți că cei cărora ar trebui să le pese nu o fac și ne predau lecții de magie în fiecare zi, ne prezintă același limbaj de lemn, aceleași fraze obosite pe care și noi le-am învățat deja.

Parcă ascult la un casetofon vechi o casetă cu 3Sud Est, iar amintirile mă răscolesc. Noi, arădenii, am ajuns să trăim doar din amintiri și ne strălucesc ochii când ne amintim de ștrandul de odinioară. Îmi e dor de un oraș curat, de oameni cu o viziune modernă asupra a tot ce s-ar putea schimba în Arad (n.m. oare avem vreo șansă să-i mai găsim?), îmi e e dor de acele vremuri în care mă simțeam în siguranță, de acele vremuri când puteam să îmi beau cafeaua liniștită la una dintre terasele de pe centru fără să fiu deranjată non stop de cerșetori.

Amintirile mă răscolesc, pe tine nu?           –

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *