Handicapul omului sănătos!

Ăsta este handicapul omului sănătos: are de toate dar niciodată nimic….
Iar acel nimic e doar un nimic!

Încă din copilărie am fost complexată că sunt mică de înălțime. În clasa întâi eram cea mai mică, am sperat apoi că odată cu trecerea anilor voi crește, dar în clasa a 4-a eram tot cea mai mică și țin minte că mama mea îmi cumpăra funde din alea mari și îmi prindea jumătate din păr ca să par mai înaltă!
În clasa a 8-a, când a trebuit să facem albumul foto de final de ciclu gimnazial, din nou eram cea mai mică dar atunci noroc că se găseau acele sandale gen Andre și eram cu 15 cm mai înaltă. În sfârșit, pentru prima oară în viața mea, nu mai eram cea mai mică. Iată-mă însă la liceu, la „Economic”, școala unde toată lumea știa că sunt fetele cele mai frumoase. Eram din nou cea mai mică și nici prea drăguță nu eram. Dar aveam noroc că purtam acele platforme cu mine tot timpul. Mi-am făcut scutire la ora de sport în toți cei patru ani ca să nu își dea seama colegii cât de mică sunt. Complexul a continuat, evitam activitățile care necesitau un outfit în adidași, iar la petreceri mergeam doar unde puteam purta tocuri. Cam atât de disperată eram, ba chiar mă gândeam că la un moment dat în viață să strâng bani pentru a-mi face o operație de extensie de tendoane. Cât de mult am suferit… Nu vedeam lumea din jurul meu, nu vedeam că alții au probleme mult mai mari, iar a mea era chiar nesemnificativă. Am avut poate și ghinion întâlnind oameni care mă făceau să mă simt și mai complexată.
Stephen Hawking, poate cel mai mare fizician al erei noastre, a fost în scaun cu rotile în cea mai mare parte a vieții sale.Asta nu l-a împiedicat deloc să aibă o viață tumultoasă, deși medicii, la doar 21 de ani, i-au spus că o sa mai trăiască doar câțiva ani. A trăit 55 de ani după acel moment, iar în timpul acesta și-a dedicat viața cercetării și chiar a avut trei copii și… două soții!
The theory of everything, filmul despre viața lui Stephen Hawking, este unul dintre filmele mele preferate care m-au făcut să îmi schimb perspectiva asupra vieții.
Zilele trecute m-am întâlnit cu președintele Asociației Nevăzătorilor din Arad pentru a discuta despre un eveniment care va avea loc în perioada următoare. Povestea lui m-a făcut să tresar la fiecare frază care mi-o spunea : încă de la trei ani a început sa aibă probleme cu vederea , iar până la 18 ani a suferit peste 30 de operații dar în cele din urmă retina i s-a desprins total de fundul ochiului. Îl ascultam și mi-au dat lacrimile.

El îmi povestea că era mai rău când vedea doar puțin, iar în momentul când nu a mai văzut deloc a simțit o ușurare! Poate acest lucru sună halucinant pentru mulți dintre noi. Cu timpul s-a obișnuit să trăiască în lumina întunericului dezvoltându-și alte simțuri!
Îmi venea în minte întrebarea : dacă lumea ar fi oarbă tu cum ai impresiona-o?
Trăim într-o eră a frumuseții, într-o lume unde Instagramul și Facebookul îți pot ruina viața. Aud zilnic în jurul meu persoane care se plâng că uite cum arată x, y, z, sau prin ce destinații exotice sunt, cum sunt îmbrăcate, ce curcubeu de culori au în cap, etc. Suntem un popor care ne place să ne plângem, ne place să dramatizam și să băgăm de vină la orice.

Ați văzut voi oameni bogați și fericiți? Câți oameni celebri nu s-au sinucis sau au trăit nefericiți o viață întreagă?

Lumea asta unde banul primează ne transformă pe zi ce trece în niște animale și în niște avari cărora nu le ajunge nimic niciodată. Ai o mașină, vrei două , ai o casă normală, vrei un apartament penthouse, ai un job dar nu ești mulțumit, astfel îți mai găsești ceva pe lângă, ceva care să îți ocupe chiar tot timpul. Și uite așa devenim fie niște frustrați, fie niște roboți cărora nu le mai pasă de nimic. Totul devine o rutină, iar într-un târziu te trezești că persoana de lângă tine te părăsește sau te înșeală tocmai din cauză că tu ești atât de handicapat încât să nu observi lucrurile care contează cu adevărat.

Când v-ați bucurat ultima dată că puteți vedea, sau că puteți auzi sau mișca? Când?

Când a trecut o zi în care să nu va plângeți ca sunteți obosiți, stresați sau nervoși?

Când ați dat toată atenția copilului și nu l-ați pasat la televizor?

Când v-ați bucurat că puteți mânca orice?

Când v-ați bucurat ultima data de o zi cu soare?

Când v-ați bucurat de susurul lin al unui pârâu, sau de ciripitul păsărilor?

Când v-ați bucurat de un răsărit sau apus de soare?

Când ați apreciat faptul că noi trăim într-o eră în care nu există război?

Cât de norocoși să fim ca timp de 80 de ani să trăim în pace?

Când v-ați bucurat ultima dată de libertate?

În fiecare zi ar trebui să ne bucurăm de lucrurile simple, de acele lucruri pe care banii nu le pot cumpăra.

Ăsta este handicapul omului sănătos: are de toate dar niciodată nimic….
Iar acel nimic e doar un nimic!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *