Mi-am stricat weekendul, de tot! Gust și… dezgust în restaurantele arădene. Chiar nu e posibil….

Părea o zi normală, o zi de weekend, una în care fulgii de nea cădeau cu nemiluita și îți era groază să ieși din casă să cureți apoi să pornești mașina. În timpul săptămânii, de multe ori când ne este foame preferăm să mergem în locuri de tip fast food fiind presați de timp.
În weekend însă parcă este altceva, un alt aer.  Nu știu cum sunteți voi, dar mie îmi place să merg din când în când, să mănânc la un restaurant, cu o atmosferă plăcută, cu mâncare bună și cu o servire impecabilă.

Cer prea mult? Am fost în multe locuri din țară cât și din străinătate, însă recunosc că așa servire cum e la noi, la Arad, prin unele locuri parcă nu e la nimeni. Nu vreau să generalizez, dar trebuie să vă spun povestea asta.
În urmă cu o săptămână am avut ocazia să îl întâlnesc pe celebrul chef Horia Vîrlan. L-am urmărit în timp ce pregătea un preparat într-un fast food din Arad a cărui imagine o reprezintă. Am așteptat să își termine treaba pentru ca mai târziu să îi adresez câteva întrebări legate de acest domeniu vast al gastronomiei.
Eu îi spuneam că am impresia că cel puțin din punct de vedere al bucătăriei, România pare a se afla la un nivel bun european, având bucătari buni prin toată Europa și chiar prin țară. El mi-a demontat oarecum această părere…
„Din păcate, tinerii din țară nu mai au unde să învețe bucătărie. Nu mai sunt școli bune de bucătari, iar alea trei-patru care au fost nu mai sunt nici ele la acest nivel. Au dispărut și maeștrii bucătari din școli, cei de la care se putea învăța cu adevărat”, îmi spunea Horia Vîrlan.
Am mers mai departe cu curiozitatea și i-am mai adresat o întrebare: ce sfat i-ați da unuia care acum deschide un restaurant? Mi-a dat un răspuns bazat pe trei criterii…
„În primul rând să aibă destui bani cât să poată suporta activitatea din primii doi ani când cel mai probabil va merge pe minus. Statistic vorbind, 70 la sută dintre restaurante se închid în primii doi ani după deschidere… Apoi, dacă are acei bani, trebuie să se dedice sută la sută acestei activități. Iar al treilea criteriu este să știe în ce s-a băgat, să știe ceea ce face și să își aleagă oamenii potriviți și rețetele potrivite”, a continuat el.
Vorbind despre bucătari, Horia Vîrlan spunea că unui tânăr îi trebuie minimum șase ani să deprindă tainele acestei meserii. „Primii patru ani doar taie pe legume…”, spune el, iar abia în ultimii doi ar urma perfecționarea. Auzind ceea ce mi-a spus, am completat: „păi e ca la o facultate de medicină, șase ani”, iar răspunsul lui a venit foarte prompt. „Dacă se respectă toate regulile pe care le înveți într-o bucătărie, igiena, valoarea nutritivă, materia primă, prelucrarea mâncării, atunci nu mai este nevoie nici de medic, pentru că nu te mai doare nimic…”


Până aici am vorbit cu un profesionist despre… profesionalism. Am vorbit despre bucătari, despre valori nutritive, despre prelucrare sau materie primă, despre restaurante și care ar fi secretul ca un local să funcționeze.
Ieri tocmai am avut parte de acel gen de ieșire, acel gen de poveste la finalul căruia spui: „așa nu…” Inițial trebuia să plec la Timișoara, așa era planul cu o zi înainte, dar a doua zi când am văzut condițiile meteo am ales să rămân în Arad. Am căutat pe facebook, pe internet ce locații s-au deschis în ultima perioadă, unde se mănâncă bine. Mi-am adus aminte că îmi povestea o prietenă că a mâncat undeva foarte bine și am decis împreună cu iubitul meu să mergem în acel loc. Ajunși acolo, am întrebat ospătara dacă restaurantul e la parter sau la etaj. Ne-a lămurit, restaurantul nu mai funcționa de trei luni din cauză că bucătarul a plecat.

Cu o oarecare dezamăgire, am pornit mașina și am plecat spre a doua opțiune, un local deschis de ceva timp, din pozele de pe facebook era frumos amenajat și pozele cu mâncarea arătau foarte bine. Iubitului meu nu prea îi place să meargă la restaurante din cauză că nu e un pofticios sau gurmand, plus că e intolerant la grăsime. Ajunși la restaurant, o ospătară care de abia vorbea ne-a înmânat meniurile. Am deschis meniul, surpriză: erau doar două pagini cu felurile de mâncare. Prea multe opțiuni nu aveam, mi-am comandat o porție de coaste cu cartofi  iar prietenul meu un burger clasic cu cartofi prăjiți. Ceva simplu. Nu am așteptat mult după mâncare însă când am văzut cum arată, din start mi-a scăzut pofta. Cartofii erau foarte uleioși, plus că erau foarte puțini: i-am și numărat, erau șase. Coastele, când am tăiat din ele erau pline de grăsime. Am gustat și din burger, am crezut că doar la mine e problemă, din contră chifteaua din burger avea un gust oribil. Sincer, nu știu cum l-a putut mânca acel burger plin de maioneză, adică și dacă mă duceam la o shormerie cred că era mult mai bun. Am tot tăiat în acele coaste doar găsesc și eu puțină carne, sincer eu nu sunt pretențioasă, adică dacă are un pic de grăsime mănânc, nu am treabă dar credeți-mă acele coaste arătau ca și acele jumări de la pomana porcului, care le scoți din baia de ulei.

Am crezut că doar nouă ni s-a întâmplat acea greșeală din partea bucătarului, însă în timp ce așteptam nota de plată, o doamnă de la altă masă i-a trimis friptura de vită înapoi pe motiv că e ca guma. La cum am văzut-o pe ospătară de pregătită profesional era clar că nu a întrebat-o cum să fie făcută friptura. Am plecat de acolo, într-o zi de sâmbătă cu un gust amar, plus că nota de plată a fost și piperată în comparație cu calitatea mâncării. Greșeala mea a fost că nu am trimis înapoi ceea ce mi-am comandat, mă gândeam că cine știe , a fost o greșeală, plus că dacă nu îmi place cum arată mâncarea sau simt că ceva nu e ok, mie frică să mai îmi comand altceva. Dacă îmi scuipă în mâncare?

De multe ori mi s-a întâmplat să nu fie ok mâncarea și le-am trimis înapoi ceea ce mi-am comandat dar sincer, nu știu de data asta de ce nu am zis nimic, probabil pentru că mă gândeam că ei sunt la început, nu voiam să îmi stric buna dispoziție și nu voiam să plec de acolo, știind că o să îmi gândească cineva ceva rău. Pe viitor, clar nu o să mai iert nimic pentru că mi-am stricat ziua, am plecat de acasă cu gândul să mă simt bine și am ajuns acasă nervoasă și dezamăgită de ceea ce am primit.

Din păcate, e o lecție pe care aș vrea să o învețe toată lumea, dacă vi se întâmplă o chestie de genul…nu tăceți și nu plătiți pentru ceva ce nu merită. Mă doare când văd astfel de restaurante, mă doare să văd că lipsa de ospitalitate și calitate lipsesc cu desăvârșire în unele locuri și mă doare când văd că afară se poate și la noi, nu.

Se spune că omul sfințește locul iar sufletul unui restaurant este bucătarul iar dacă el e de liga a cincea, atunci e clar că acel loc nu o să fie niciodată în prima ligă. Nu e de mirare când vedem că acum s-a deschis un restaurant iar în două luni s-a și închis. O afacere se construiește în timp dar pentru ca acea afacere să funcționeze trebuie să oferi servicii de calitate, să ai o echipă pregătită profesional și cel mai important, în cazul restaurantelor, să ai un bucătar care știe ce face.
PS: În zilele următoare voi scrie și despre restaurante unde calitatea serviciilor oferite este una excepțională. Am decis să nu dau numele restaurantului unde mi s-au întâmplat cele povestite sperând că cine trebuie să vadă o va face și va îndrepta lucrurile într-un loc, altfel foarte frumos amenajat!

Related Posts

2 thoughts on “Mi-am stricat weekendul, de tot! Gust și… dezgust în restaurantele arădene. Chiar nu e posibil….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *