Relațiile și accidentele!

Am văzut atâtea relații perfecte pe Facebook, dar în realitate relația lor e un accident, am văzut foarte multe relații care vor să pară niște accidente perfecte și am văzut, la fel, foarte mulți oameni care și-au distrus viața pentru că au apărut în viața lor niște „accidente”.

 „Trăirile depășesc limitele gândirii”, sub acest slogan am început în urmă cu doi ani să scriu pe acest blog. Mi-a luat nici mai mult nici mai puțin decât 30 de ani să am curajul să aștern pe hârtia online tot ceea ce gândesc, tot ceea ce simt vizavi de oamenii cu care intru în contact, vizavi de experiențele prin care am trecut și voi trece.
Îmi plac poveștile despre viață, despre oameni, despre toate lucrurile care mă inspiră. Se spune că un om fără poveste e ca telefonul fără semnal. Și credeți-mă că am întâlnit mulți oameni care nu au povești. Știu, sună un pic ciudat dar sunt acei oameni plictisiți de viață, care în afară de cele opt ore petrecute la muncă și restul pe fotoliul din fața televizorului, nu se întâmplă mai nimic în viața lor. Sunt atât de plictisiți încât le este lene să își caute chiar și o amantă, că e clar că au o parteneră pe măsură, căsătoriți fiind de 20 de ani, separați deja, ea își petrece cel mai mult timp la telenovele și în bucătărie experimentând tot felul de rețete vegan, pentru că e clar că a renunțat  demult la „carne”...


Și acum vă întreb? Aceasta o putem numi o relație sau un accident? Conform sfântului site Wikipedia, care ne salvează din moartea clinică pe toți „accidentul este un eveniment neprevăzut în timp și spațiu, care apare datorită unei întâmplări/acțiuni fără intenție și care are efecte vizibile, afectând integritatea corporală a unor persoane naturale și/sau producând pagube materiale”.
Deci putem spune și despre o relație, una dintre acele relații desfășurate sau trăite după modelul de mai sus, că e un eveniment neprevăzut, de genul „le-a făcut cunoștiință popa din sat”. Sau ea poate apărea datorită unei întâmplări: o fi lăsat-o embarasată de prima dată când a intrat în ea. Sau le-a fost afectată integritatea corporală: au vrut să fie cinstiți amândoi (probabil sunt mai evlavioși); are efecte vizibile: după ce a născut nevasta și are cu 20 de kg în plus iar el, să nu fie mai prejos și-a făcut abonament la bere la Pet, iar pagubele se văd clar în fiecare lună când cei de la Provident sună la ușă.

Acesta este un exemplu de la țară, pentru că la oraș lucrurile stau un pic diferit. Un alt exemplu e următorul cuplu: ea e Afrodita, zeița frumuseții, înaltă, mândră în toate cele, iar el a trecut deja, de mult chiar, de jumătatea vieții. Probabil a împărțit o pâine cu bunicul ei în al doilea război mondial, după a făcut trafic cu alcool și a ajuns mare baștan, un fel de Gatsby. Are un metru și un șnițel, din ăla gata congelat, care îl iei și îl arunci în uleiul încins, doar că pe acest specimen ai vrea să îl arunci direct în groapă. Dar ea îl iubește, se țin de mână pe bulevard ca doi porumbei, deși cucuveaua îi însoțește peste tot, în semn de …iubire, bineînțeles, iar seara când ajung acasă se dezlănțuie „puroiul din adâncuri”.

Și acum iar vă întreb pe voi. O putem numi relație sau un accident? Păi e clar că aici a fost un eveniment neprevăzut. Probabil tânăra presta servicii și altor bivoli, doar că el a fost mai fraier și s-a îndrăgostit. A apărut în viața lui datorită unei întâmplări la un private party unde învățau să respire, sub apă, le-a fost afectată integritatea corporală – dragoste la prima respirație, are efecte vizibile – buzele de rățuscă rezistă mai mult sub apă, iar pagubele se văd în acel „X6” deja trecut pe numele ei. Iar casa urmează și ea…
Nu degeaba se spune că nouă românilor ne plac accidentele. Ce fel de subiecte fac cel mai mare trafic pe online? Bineînțeles că accidentele sunt în top. Ne place drama, doar nu degeaba am fost fericiți când am citit cum a zidit-o Manole pe Ana, nu degeaba avem 1.000 de femei care au fost omorâte în bătaie în ultimii cinci ani de soții sau amanții lor.

Vă întrebați care e diferența între relații și accidente?

Acum vă spun eu, nu vă mai întreb: am văzut atâtea relații perfecte pe Facebook, dar în realitate relația lor e un accident, am văzut foarte multe relații care vor să pară niște accidente perfecte și am văzut, la fel, foarte mulți oameni care și-au distrus viața pentru că au apărut în viața lor niște „accidente”.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *