A star is born, fața umană a lui Lady Gaga!
3 min read
Cu toții cred că vă aduceți aminte de tipul acela frumos din seria „Marea mahmureală/ The Hangover”, lansată în 2009., unde eu, personal eram fascinată de Bradley Cooper. Da recunosc că am o slăbiciune pentru bărbații cu ochi albaștri, iar dacă mai au și barbă, deja sunt zei.
Filmul „A star is born” l-am vizionat la câteva luni după ce a apărut. Nu știu nici eu de ce l-am tot amânat. Probabil din cauză că am auzit că se plânge….Și eu am plâns, evident trebuia să fiu în rând cu lumea. Este primul film regizat de Bradley Cooper, este un remake al filmului din 1937 cu același nume. Actorii principali sunt Bradley Cooper și Lady Gaga, pe numele ei original : Stefani Joanne Angelina Germanotta.
Filmul urmărește povestea de dragoste între Jackson Maine, blues-rockerul rutinat de concerte și celebritate, parțial traumatizat de o copilărie fără părinți, crescut de fratele mult mai mare decât el, și devenit alcoolic și dependent de droguri și între Ally, o chelneriță care cântă ocazional coveruri celebre (în film – Patricia Kaas) într-un bar de gay, dar care mai compune și cântece proprii, deși nu are curajul să le cânte. E cucerit pe loc de ea și o invită să se cunoască mai bine. Petrec noaptea împreună, dar a doua zi Ally își imaginează că o celebritate cum e Jack Maine nu va avea interes pentru ea mai mult decât o noapte. Așteptările îi sunt plăcut înșelate, întrucât Maine își trimite a doua zi șoferul să o escorteze pentru un duet în concertul lui din acea seară. Cu greu convinsă, Ally are în acea seară ocazia de a-și cânta prima compoziție proprie (melodia “Shallow”) pe o scenă cu câteva mii de spectatori. Povestea de dragoste continuă într-un romantism tumultuos, dar și grațios, până la sfârșitul filmului, unde finalul se termină tragic.
Pe parcursul filmului urmărim și zbaterea interioară a personajului jucat de Lady Gaga, practic e povestea ei de viață, într-o lume unde se cere frumusețea perfectă, Ally e departe de aceste lucruri. Are mici defecte, e complexată din cauza nasului ei, de faptul că pare ștearsă. Dar până la urmă, contează vocea ei specială și calitățile ei vocale exprimate prin simplitatea și gingășia ei.
Mi-a plăcut filmul și îl recomand din tot sufletul, Bradley Cooper e genial cum joacă, cum a luat lecții de canto pentru acest rol și dacă ești fan Lady Gaga, uită-te la acest film, o să vezi o altă față a ei, gingașă și simplă. Total diferită față de cum o vedem în videouri-le ei sau pe micile ecrane la diverse concerte. Vă spuneam mai sus de coloana sonoră, e dumnezeiască piesa „Shallow” fapt pentru care a câștigat premiul Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală.
Distribuție: Bradley Cooper ,Lady Gaga,Sam Elliott ,Dave Chappelle, Andrew Dice Clay, Bonnie Somerville, Michael Harney
Producător: Bradley Cooper, Bill Gerber, Todd Phillip, Lynette Howell Taylor
Regizor: Bradley Cooper