Mass-media și politica: Libertate sau utopie?

Ca să înțelegem rolul mass-media sau politica în democrație trebuie, probabil, să trecem puțin în revistă cum se făcea presă și politică în România comunistă. Nu știu dacă din păcate sau din fericire, dar nu am amintiri personale legate de această perioadă pentru că pur și simplu eram un copil de doar 3 ani și câteva zile la Revoluția din 22 Decembrie 1989, fiind născută în 26 noiembrie 1986.
Și totuși, citind despre acea perioadă sau vorbind cu oameni – unii dintre ei chiar jurnaliști – care au trăit în acea perioadă, am aflat că presa era controlată pe de-a-ntregul de aparatul de stat, de Partidul Comunist Român.
Cenzura era peste tot, atât în televiziune, cât și în radio sau în presa scrisă. Știu că în acea perioadă, în România, se asculta un post de radio Europa Liberă, probabil singurul organ de presă care nu a putut fi cenzurat de comuniști. Tot din ceea ce știu, în anii 80, programul de televiziune se limita la doar două ore în timpul săptămânii, de la ora 20 la ora 22, programe în care se aduceau omagii partidului și lui Nicolae Ceaușescu, „conducătorul iubit”.
La radio, de asemenea, se vorbea tot despre realizările comuniștilor, iar în presa scrisă se mințea zi de zi cu privire la cifrele din industrie sau agricultură, propaganda comunistă fiind practic peste tot.
Comunismul este o ideologie utopică. Așa cum l-au descris, sau l-au gândit Marx și Engels, el pare sistemul perfect, un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție, și care are scopul de a realiza o societate egalitară. Oriunde în lume unde a existat comunismul ca sistem de conducere s-a dovedit a fi o utopie.
Iar acum intru practic în subiectul nostru: mass-media și politica în democrație. Totul a pornit de la data de 22 decembrie 1989, ziua în care Televiziunea Română a devenit liberă, radioul la fel, iar din data de 23 decembrie aveau să apară primele ziare necenzurate, scrise însă de aceeași ziariști care au fost nevoiți să își exercite această meserie în cenzura comunistă.
De ce scriu asta? Pentru că s-a văzut în perioada imediat următoare după Revoluția din Decembrie că unii dintre ziariști nu au mai știut sau nu au mai putut să scrie și liber…
Mulți spun despre Revoluția din Decembrie că a fost o lovitură de stat, iar dacă urmăm firul evenimentelor probabil că nu sunt departe de adevăr cei care spun asta.
„Conducerea provizorie a ţării fusese preluată, încă din zilele Revoluţiei, de Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Ion Iliescu şi format, într-o proporţie covârşitoare, din activişti ai vechiului sistem comunist. Ei nu doreau altceva decât să se menţină vechile structuri. Iar Ion Iliescu s-a pliat perfect pe această dorinţă generală ca să nu se schimbe de fapt societatea dinainte de 1989, doar să fie înlocuiţi nişte oameni, redistribuită puterea şi cu asta basta”, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care în 1990 era ziarist la „Adevărul”.
Un alt exemplu de manipulare al noului aparat al puterii din anul 1990, FSN, a fost săptămânalul Gazeta Noastră.
Uite ce scria Adevărul anul trecut în ziua de 11 septembrie (n.m. nici o legătură cu 9/11):
„Ziarul, tipărit de FSN pe banii combinatului siderurgic din Galaţi (societate aflată sub control de stat la acea vreme), incita oamenii să se alăture minerilor „pentru a face ordine” şi propunea strângerea de semnături pentru alungarea din ţară a lui Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu. Circa 200 de gălăţeni au plecat spre Bucureşti, pe 13 iunie, cu un tren pus la dispoziţie gratuit. Publicaţia „Gazeta noastră”, apărută imediat după Revoluţie sub „îndrumarea” FSN, dar şi din ambiţia liderilor sindicali şi directorilor de pe platforma industrială a combinatului siderurgic de la Galaţi (unde lucrau circa 50.000 de oameni) de a-şi arăta forţa, reprezintă unul dintre cele mai relevante exemple de manipulare din perioada de după 1989”.
Ca să citez un alt jurnalist cunoscut atât înainte cât și după Revoluție, voi cita o frază dintr-un interviu acordat de Ion Cristoiu apărut pe MEDIAFAX.
„O mare a presei a încăput pe mâna aceea ce eu numeam “cârnăţari”, deci oameni care investesc în presă nu pentru a câştiga din presă, ci pentru a folosi presa ca să câştige din altă parte. Se înfiinţează o televiziune, un ziar sau mai multe ziare, jurnaliştii sunt puşi în slujba intereselor patronului şi, cu ajutorul trustului, patronul îşi rezolvă interese economice în altă parte”, spunea Cristoiu, de altfel și el un ziarist contestat, unul care a fost foarte aproape mai târziu de Traian Băsescu.
Dacă scriam mai sus că ideologia comunistă este de fapt o utopie, eu cred că și sintagma de presă cu adevărat liberă este o utopie. Vrem nu vrem, mass-media și politicul concubinează de când lumea, fiind mereu o relație de dependență între ele.
Prin mass-media oamenii politici sau partidele își fac imagine, iar din punct de vedere economic, cu foarte puține excepții, veniturile unui trust de presă stau la mâna oamenilor politici care controlează sistemul.
Acest lucru se vede foarte clar și în zilele noastre. Avem exemplul postului Antena 3, un post în care se face propagandă „pe față” pentru PSD, dar totodată avem și Realitatea TV, un post de televiziune care face opoziție celor de la PSD, aflați la guvernare, dar este evidentă tenta liberală a postului. Așa e și în presa scrisă. Personal, mă bucur de faptul că unele posturi de radio chiar au ales divertismentul în detrimentul disputelor politice. Astfel pot asculta zilnic – mai ales în mașină – posturi de divertisment ca Virgin Radio, Radio Zu, Dance FM, în timp ce, dacă deschid Europa FM, sau Digi Fm, sau chiar România Actualități, trebuie mereu să îmi accesez butonul de „liber arbitru” pentru a-mi da seama dacă sunt într-adevăr „news” sau „fake news”.
Democrația la noi coincide și cu această perioadă în care a explodat internetul și odată cu el fenomenul social-media.

Pe lângă socializare, selfie și alte postări, social media, mai ales Facebook, este invadată sau chiar infestată cu știri din presă, fie că sunt din televiziune sau presa scrisă. Odată cu social media a explodat și fenomenul „fake news”, un fenomen care și el are în spate interese fie politice fie economice. Din păcate, presa de print în România a scăzut dramatic și, cel mai probabil, în următorii 15-20 de ani probabil va și dispărea.

Personal cred că singurele organe de presă neatinse de acest flagel al imixtiunii politicului în România sunt cele de nișă. Dar nici aici toate. Sunt revistele culturale sau site-urile culturale, sunt site-urile de modă, de muzică și divertisment, sau cele de sport.

În rest, jurnaliștii scriu de multe ori la comanda patronilor sau chiar a oamenilor politici și se ajunge chiar la cazuri în care aceeași jurnaliști, transferați la alte trusturi de presă, să ajungă să scrie articole defăimătoare despre cei care cu câteva luni înainte le dădea salariul sau le comandau ce să scrie… Că tot vorbeam de faptul că presa liberă este o utopie.

PS: Știți care cred că a fost una dintre calitățile presei din perioada comunistă? Fiind cenzurată, atunci nu vedeam atâta ură, atacuri la persoană sau calomnii. Acum, acestea le vedem în fiecare ziar, pe fiecare site sau la orice televiziune. Iar unele dintre aceste atacuri se ascund la secțiunea… pamflet. Asta pentru că numai ce am avut examen la… pamflet.
M-am referit cred prea puțin la politica în democrație. Esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat. Chiar acesta a fost câștigul Revoluției din Decembrie: pluralismul politic, puzderia de partide.

Problema în România post-revoluționară, în această „democrație originală” de la noi, este că și acest pluralism a fost interpretat prost. Nici un partid fie că este de dreapta sau de stânga nu își respectă doctrina, iar migrația oamenilor lasă și ea un gust amar. S-a întâmplat de multe ori ca un politician să migreze de la un partid de stânga la unul de dreapta sau invers.

Păi cum putem vorbi despre o doctrină politică în acest caz?