Seară de Noiembrie, o seară a boxului, o seară a Aradului!

Am fost la box… Da, aseară am participat la Gala Campionilor 2018 care a avut loc la Sala Polivalentă din Arad și, neavând până acum contact mai deloc cu acest sport mă gândeam oare care a fost istoria lui. Pentru că probabil mai sunteți mulți ca și mine, mulți care nu știți prea multe despre cum și când a apărut acest sport nobil, vă scriu în rândurile de mai jos. Apoi vă redau cum am trăit eu acest eveniment, unul care după părerea mea a fost un eveniment care a făcut să se vorbească despre Arad în toată țara dar și în Ungaria, Finlanda, Bosnia sau Georgia.
Boxul este unul dintre cele mai vechi sporturi de contact și a fost practicat încă din antichitate. Chiar marele filosof și matematician grec Pitagora a practicat acest sport. A continuat apoi și în Roma antică, iar după multe secole beligerante a fost resuscitat în Anglia în anul 1600, iar după un secol au apărut și mănușile de box, până atunci luptele desfășurându-se cu mâinile înfășurate în fașe subțiri ceea ce făcea ca riscul de accidentări să fie mai mare.
În România, boxul a apărut la începutul secolului al XX-lea. Evident că am căutat pe Google informații despre boxul românesc și am ceea ce vă scriu în rândurile de mai jos.
Boxul se desfăşura, în România, până în anul 1916, sub formă de demonstraţii sau meciuri în circuri şi restaurante. În 1936 boxul românesc avea să dea primul campion: Toma Aurel a cucerit titlul de campion european la categoria cocoş. La Jocurile Olimpice de la Berlin (1936) au participat patru boxeri (Nicolae Berechet – la 67 kg, Constantin David – la 61 kg, Marin Gaşpar – la 53 kg şi Dumitru Pavelescu – la 50 kg), fiind eliminaţi din primul tur.
JO din 1956 de la Melbourne, Australia, aduc consacrarea boxului românesc, Ion Linca obţinând prima medalie de aur pentru România, secondat de Mircea Dobrescu (argint), Gheorghe Negrea (argint) şi Constantin Dumitrescu (bronz).
Perioada 1989-1994 este dominată de personalitatea lui Francisc Vaştag, cel care anul trecut a fost prezent la Arad la prima ediție a Galei Campionilor. Ca senior are trei titluri de campion mondial: 1989, 1993 şi 1995; campion european (1993 şi 1996), locul I la Cupa Mondială (1994).
În 1995, la Berlin, Leonard Doroftei (semiuşoară) câştigă medalia de aur la campionatul mondial. În 1997, la Aachen, Germania, Mihai Leu obţine Centura de Campion Intercontinental la categoria peste 65 kg, iar la 22 februarie, tot în 1997, devine campion mondial la aceeaşi categorie, versiunea WBO, la profesioniști. În 2002, Leonard Doroftei „Moşu” devine primul român campion mondial profesionist în versiunea WBA. În 2007, Lucian Bute devine primul român campion mondial profesionist în versiunea IBF, iar un an mai târziu, în 2008, Adrian Diaconu devine primul român campion mondial profesionist în versiunea WBC.
M-am interesat apoi, sumar, și despre boxul arădean. Am aflat că de-a lungul timpului a avut rezultate însemnate mai ales la nivel de juniori, dar în istoria sa a dat și trei medaliați naționali la seniori: Florin Barna, Mihai Dehelean și Florin Delamarian.
Aseară, însă, Aradul s-a postat pe harta acestui sport nobil prin evenimentul în Gala Campionilor 2018, aflat la cea de-a doua ediție, mulți campioni din mai multe țări urcând în ringul de la Polivalentă. Mai important probabil, aseară la Gala Campionilor s-a luptat pentru două centuri intercontinentale. Totodată, s-a scris în ringul de la Polivalentă, fiind prima gală de box profesionist organizată pe aceste meleaguri, gala fiind probabil cea mai tare competiție pugilistică organizată în România în acest an.
A fost prima gală de box la care am participat, iar pentru mine, așa cum am văzut, un eveniment reușit iar asta datorită unui om care a luptat pentru visul lui și din dorința de a face cunoscut Aradul prin organizarea acestui eveniment.

„Vinovatul” este Ruben Stoia, fost boxer, care de câțiva ani luptă pentru a face în acest oraș unul dintre cele mai importante centre pugilistice din țară și nu numai. L-am văzut aseară implicat trup și suflet, plimbându-se dintr-un capăt în celălalt al sălii pe toată durata galei, preocupat tot timpul ca totul să iasă perfect. A fost nu doar organizator, nu doar „creierul” acestui eveniment, ci chiar și antrenor. La un moment dat a renunțat la hainele de… gală, la costum, pentru a-și pune treningul cu care să-i dea indicații de la colț elevului său Eduard Gafencu. Finalul l-a prins iar la costum.

Fiind studentă la jurnalism și pasionată de tot ceea ce înseamnă media, eram curioasă și de implicarea acesteia la acest eveniment. Am văzut o grămadă de reporteri și fotoreporteri, dar mi-au plăcut cei doi reprezentanți de la Radio Zu. Moderatorii galei au fost Răzvan Popescu și Filcea Sebastian Andrei, ambii de la Radio Zu, care au reușit să creeze o atmosfera incendiară, împreună cu prezentatorul venit de la televiziunea maghiară M 4 Sport, unul făcut parcă pentru astfel de evenimente, cu o dicție deosebită.

 


Dacă am avut parte de momente cu un puternic impact emoțional? Da, nu am scăpat… S-a întâmplat chiar atunci când a luptat elevul lui Ruben, Eduard Gafencu. A intrat în ring pe melodia „Noi suntem români” cântată live chiar de sora lui, Raluca. Publicul s-a ridicat în picioare, a cântat și a aplaudat. Parcă eram ca în arenele de gladiatori atunci când toți aveau același favorit și așteptau uciderea celuilalt. Sincer, am simțit unitate, am simțit patriotism și cred că am avea nevoie zilnic de astfel de momente pentru a fi din nou, noi românii, mai uniți, mai ales acum când văd că în an centenar parcă suntem mai dezbinați ca niciodată.

Am stat cu sufletul la gură când Eduard Gafencu l-a făcut knock-out pe adversarul său și timp de zece minute echipa medicală încerca să-l resusciteze pe boxerul maghiar căzut la pământ. Nu doar eu m-am panicat, am văzut chiar și pe privirea lui Eduard că nu i-a fost tot una, acesta stând în acele minute neliniștit lângă cel pe care tocmai l-a făcut KO. Sportivul maghiar și-a revenit și a fost aplaudat de toată sala, iar Eduard a primit premiul tocmai de la tatăl său, un alt moment încărcat al serii.

Gala a continuat cu alte meciuri. Din Ungaria au venit în jur de 300 de suporteri pentru sportivul lor, Kis Mate, cel care lupta contra unui finlandez pentru o centură continentală. M-a deranjat puțin că nici o televiziune din România nu a transmis această gală în timp ce Ungaria era prezentă prin postul M4 Sport și prin suporterii care și-au susținut preferatul strigând și aplaudând din toată inima în fiecare secundă în care acesta a luptat. „Kis Mate! Kis Mate!”, am auzit vreme de mai bine de jumătate de oră în continuu, de parcă erau scene din filmele cu Van Damme în care toți strigau „Ching Li! Chong Li!” Kis Mate i-a făcut fericiți pe toți și a plecat cu centura acasă, deși finlandezul s-a ținut bine timp de 12 reprize.
Cel mai așteptat moment al serii a fost main-eventul în care lupta chiar arădeanul Flavius Biea, un sportiv născut aici, care a început boxul aici, dar a fost apoi adoptat la o vârstă destul de fragedă de Timișoara. Flavius a câștigat lupta pentru Centura IBA Inter-Continental având ca adversar pe Yeison Gonzales venit tocmai din Venezuela. A fost o luptă de cinci reprize, încheiată după abandonul sud-americanului de numai 19 ani care a traversat planeta pentru acest meci.

 

A fost, așa cum am mai scris și mai sus, un eveniment deosebit. Am văzut oameni implicați sută la sută, am văzut pumni, emoții, curaj și trăiri. Aradul a arătat din nou că are potențial, Aradul a arătat că poate avea putere și Aradul a făcut aseară istorie în lumea boxului.
O seară de noiembrie, o seară a boxului arădean, o seară care va rămâne întipărită în mintea tuturor celor care au participat aseară.
Sportul are puterea de a schimba lumea, iar lumea fără sport nu ar mai fi la fel!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *