Câți ani am?

Câți ani am? Câți vreau eu.

Am momente în care mă simt de parcă aș fi trăit zece vieți. Și altele în care mă simt, în cel mai realistic mod, ca la 17 ani. Tocmai de aceea nu mă scandalizez și nici măcar nu înțeleg de ce nu îi frumos să fiu întrebată câți ani am. E ca numărul la pantofi . O cifră. Nu mă identific cu ea. Eu nu am o vârstă. Numai măsor viața în ani, ci în trăiri. În momente de râs și veselie. Îmi măsor viața în momente de dor, de dragoste și tristețe efemere. Nostalgii și melancolii date de lună plină. Petrec fiecare zi trăind. Nu am timp să contorizez timpul. Pentru că în mine nu am vârstă. Am viață. Las timpul să îmi curgă prin vene, mergând mână în mână cu el, îi zâmbesc și îi povestesc despre câte mai avem de trăit împreună. Iar el îmi zâmbește înapoi. Îmi devine cel mai bun prieten. Nu mă lupt cu timpul meu. Nu încerc să îl înving. Mi-l iau la braț și mă bucur că îl am. Am întâlnit femei cu o etate respectabilă, de la care puteai să împrumuți tinerețe. Pulsa și vibra viața în ele.

Cu un surâs, îți luau vreo zece ani de pe umeri. Cu o suflare te readuceau la vârsta râsului plin. Pentru că da, râsul este una dintre cele mai mari secrete! Cu fiecare zâmbet ți se mai aduce un an.

Ați văzut cum oamenii veseli nu își arată vârsta?

Când sufletul e vesel, trupul i se supune și jubilează, și chicotește, ca un izvor curat, de munte. Și întinerește! Oamenii au inventat vârsta pentru că au nevoie de repere, de puncte de echilibru universal valabile. Au nevoie să se raporteze la ceva, mai ales când sunt în derivă. Să se sprijine și să știe că și alții sunt ca ei. Că nu sunt singuri. Dar sufletul? Habar nu are de așa ceva. El există, indiferent de reguli, protocoale sau lumânari de pe tort! Merg pe jos mult și în special pe tocuri. Mai dau de oameni care zâmbesc, de copaci înfloriți, de colț de cer senin, de o ploaie de vară, și apoi de curcubeu. Și să știi că nu e greu deloc. Nu te speria că timpul trece. E al tău și tu îi dai valoare.

Fii prietena timpului tău, iar la următoarea aniversare dacă tu simți, mai scoate câteva lumânări de pe tort. Că doar nimeni nu știe mai bine decât tine câtă viață ai trăit!