Întâlnirea mea cu Julieta!

Când mă gândesc la iubire îmi vine în minte una dintre cele mai frumoase povești de dragoste care a existat vreodată, Romeo & Julieta. Cu toții, cred eu, știm finalul tragic al acestei povești. În ultimii trei ani mi-am făcut un ritual, ca ziua mea de naștere să o sărbătoresc într-o altă țară.
În urmă cu doi ani am sărbătorit-o în Italia, la Milano, apoi în Anglia, la Londra. Și acum mi-am dorit să o sărbătoresc tot în Italia, la Verona. Nu mă consider o romantică incurabilă și nu îmi plac dulcegăriile, însă Verona fără să vrei te face să te îndrăgostești de ea. Unul dintre filmele mele preferate este „Letters to Juliet”, o poveste despre o tânără jurnalistă care pleacă în vacanță cu iubitul ei la Verona. Acolo se trezește singură pentru că partenerul ei e ocupat să găsească furnizori pentru restaurantul său. Sophie, personajul din film, se plimba singură pe frumoasele și îngustele străzi ale Veronei, ajungând în curtea unde se află celebrul balcon al Julietei, unde a dat peste bilețelele de dragoste pe care alți îndrăgostiți le-au lăsat acolo. A citit câteva, moment în care, din întâmplare, o cărămidă a căzut iar în acel loc Sophie a găsit o scrisoare veche. De acolo începe toată nebunia, ea simțindu-se datoare să îi răspundă persoanei din acea scrisoare.
Cred că am văzut filmul de vreo patru ori și tot nu mă satur de el! Lucrul acesta m-a făcut să îmi doresc să vizitez Verona. Demult îmi este gândul la Verona. Era o zi ploioasă de noiembrie, o după amiază de duminică, momentul în care am făcut primii pași prin acest oraș de poveste. Colosseumul, Arena din Verona construită în perioada Imperiului Roman, îmi amintea de prima mea vizită la Roma.

 

Arena din orașul Julietei este puțin mai mică decât cea din Cetatea Eternă. Aici se organizează tot felul de spectacole, concerte, teatru și alte evenimente. Orașul vibra iar pe măsura ce înaintam printre minunatele clădiri ale orașului eram surprinsă de puhoiul de oameni. Erau mii de oameni pe străzi și nu cred că s-a întâmplat asta din cauză că era ultima zi de Black Friday. Am vrut să măresc pasul dar era imposibil, era prea multă lume înaintea mea de parcă eram la aeroport așteptând să îmi fac checkin-ul. Da, voiam să fac checkin-ul însă la balconul Julietei. Era destul de târziu, magazinele îmi făceau cu ochiul, iar foamea m-a prins la un mijloc de stradă unde am oprit să mă delectez cu o bucată de pizza, chiar în patria ei. V-am mai spus că sunt înnebunită după mâncarea italiană? Da, aș putea trăi toată viața cu pizza, paste și espresso machiato. Îmi plac lucrurile simple și pizza Margherita e preferata mea. Știți de unde i se trage numele de Margherita? De la o regină care se îmbolnăvise mâncând delicatesele bucătăriei franceze. Sătulă de mâncarea francezilor, Margherita a chemat la curtea sa din Napoli un renumit bucătar italian pe nume Raffaele Esposito care i-a gătit trei pizza cu sos de roșii, mozarella și busuioc. Regina i-a trimis după câteva zile un bilet de mulțumire, iar bucătarul în semn de apreciere și-a denumit noul produs după numele acesteia, Margherita, cea mai simplă și cea mai consumată pizza din lume.
De ce iubesc Italia? Pentru simplul fapt că fiecare oras, fiecare stradă, fiecare mâncare are o istorie. Și, cum se spune, istoria este cea mai frumoasă poveste…
După ce am savurat acea bucată de pizza care m-a făcut să-mi exulte toate papilele gustative, am plecat spre obiectivul meu: casa Julietei! Italienii îi spun Giulietta, noi o știm ca Julieta, iar povestea a fost scrisă de un englez, de marele Shakespeare, care îi spunea Juliet… Deci ce mai contează cum îi spunem? Mi-am dat seama că am ajuns în momentul în care pe stradă s-a creat un nod și nu puteam trece mai departe.

La câțiva metri se vedea poarta de intrare în curte, dar era atâta lume că și pentru a parcurge câțiva metri aveai nevoie de cel puțin cinci minute. Am așteptat să se mai elibereze curtea, am intrat și, evident, mi-am făcut câteva poze pe culoarul unde erau sute de bilețele de dragoste. Vâzând bilețelele, brusc în mintea mea rula scenariul filmului „Letters to Juliet”. În momentul când am văzut balconul luminat al Julietei am simțit și am vizualizat momentul când ea era la balcon! Picioarele mi se blocaseră iar fiorii mă treceau și cum să nu mă cuprindă emoțiile uitându-mă la balcon și la statuia care o reprezintă!

Cred că am stat la rând mai bine de un sfert de oră pentru a face poze cu statuia Julietei, punând și eu mâna pe sânul ei drept, după cum e tradiția! Apoi am mai zăbovit pe acolo alte 20-25 de minute pentru a respira acel aer și pentru a vizita magazinul de suveniruri. Nu puteam pleca de acolo cu mâna goală…

 

Se apropia momentul despărțirii însă eu parcă aș mai fi stat. Am mai făcut câteva poze să imortalizez acele momente și cu un nod în gât m-am întors cu capul la fiecare pas pe care îl făceam până m-am îndepărtat de ea… Offf, greu moment… Întâlnirea mea cu Julieta, o întâlnire după care mă lovise și mai tare povestea. Visam cu ochii deschiși la… Romeo!
După emoțiile întâlnirii cu Julieta simțeam că am nevoie să beau ceva. Iar dacă ești în Italia, ești la Verona, una dintre cele mai bune alegeri este să te pui la o masă din cea mai mare piațetă a orașului și să savurezi un pinot grigio autentic. Pe lângă gustul vinului, savuram și forfota din jur, savuram viața acestui oraș.

Vita bellași cum să nu fie frumoasă viața atunci când orice colț din frumoasa Verona are o poveste iar trăirile pe care le-am avut aici mi-au umplut inima de iubire? Dragă Julieta, aș vrea să îți mulțumesc pentru că datorită ție oamenii încă mai cred în iubire, pentru că tu ești cea care le dă speranța că iubirea învinge tot și, da,… datorită ție eu încă cred în iubire!

A ta prietenă pentru totdeauna…

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *