joi. oct. 24th, 2019

Corina Tamaș

,,Trăirile depășesc limitele gândirii’’

Toate drumurile duc la ….Oradea!

6 min read

Oradea, un loc unde revin ori de câte ori am ocazia, un oraș în care m-aș muta la unul dintre apartamentele acelea cu un balcon imens spre străzile centrale, un oraș unde vii și nu mai vrei să pleci, un oraș curat, cu terase pline, mâncare bună și servire pe măsură!

În ultima perioadă m-am tot legat de acest oraș care pare rupt de România și nu din cauză că mi-aș dori să locuiesc aici, ci mai degrabă motivul este tocmai vibe-ul pe care ți-l dă Aradul. Cu o zi înainte de a vizita Oradea, vizitam Picnic Festival, cu ocazia Zilelor Aradului, era trecut de ora șapte seara (19), iar soarele își retrăgea razele. Am stat vreo 20 de minute și în acest timp eram curioasă ce e pe acolo… Poate că era miercuri, poate că era înăbușeală, poate că oamenii erau obosiți, poate că era prea devreme, tarabe multe… oameni puțini, m-am oprit în dreptul tarabei unde se vindea porumb și mi-am luat unul care era mai ars, iar după, arătam ca și cum aș fi mâncat cărbuni. Am mai dat o tură în speranța că poate ceva mă va face să mă răzgândesc..
De două săptămâni știam că va avea loc festivalul de teatru independent, așa că mi-am plănuit cu această ocazie să explorez mai mult decât niciodată acest oraș. La acest festival de teatru s-au organizat și câteva cursuri de improvizație. Improvizația am descoperit-o în urmă cu doi ani și de atunci am și jucat într-o trupă, am participat la câteva cursuri și de fiecare dată când aud că e ceva legat de acest subiect, sunt prezentă. Atunci când îmi doresc să merg undeva nimeni și nimic nu mă oprește. Inițial planul era să merg cu cineva cu mașina… Dar cum socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, mi-a fost dat planul meu peste cap în momentul când i-a fost spartă luneta la 11 seara de un cetățean mai turmentat care a vrut să facă jonglerii cu sticla de bere. Se pare că nu i-au ieșit…
Știind că trebuie să ajungem la ora 12 la cursul de improvizație, am ales să mergem cu mașina mea, cu toate că un bec era ars, ne-am gândit că îl schimbăm acolo. Zis și făcut. Am pornit destul de târziu, pe drum ne-am dat seama că mașina mea nu prea… trăgea. Nici acest lucru nu ne-a împiedicat de la a ne abate de la plan. Am ajuns cu vreo zece minute întârzâiere, asta pentru că am trecut pe lângă Palatul Moskovits iar eu nu încetam să îl privesc. Am găsit într-un final și locația unde avea loc atelierul, m-am bucurat să îl revăd pe Alin Stanciu, unul dintre cei mai buni improvizatori din Oradea, face parte din trupa Impro Patzan, actor de meserie și el era trainerul cu care urma să avem cele mai amuzante momente. Alin s-a ridicat la înălțimea așteptărilor după două ore în care am râs, am improvizat, am vorbit în mai multe limbi, ne-am jucat.

Eram pregătită să explorez Oradea, doar o singură problemă mai aveam: unde schimb becul? Mi-am adus aminte că știam pe cineva, noroc cu faceebook-ul, un tip care îmi citise articolele și știa că o să vin. Mulțumesc Darius pentru ajutor, oameni faini și în Oradea, un om pe care nu l-am văzut niciodată m-a ajutat, mi-a găsit un electrician care mi-a schimbat becul. Pare un lucru simplu, însă pentru mine a fost un lucru mare. Mai găsești și oameni de calitate. Se făcuse deja ora trei iar eu abia așteptam să merg în locul unde se mănâncă cei mai buni burgeri: ,,Spoon Bar & Grill” .

Restaurantul este situat pe malul stâng al Crişului Repede, lângă podul Dacia şi Colegiul Naţional Emanuil Gojdu. Am avut parte de o servire impecabilă, ospătara de acolo a fost foarte atentă cu noi iar burgerul casei… hmmm, absolut delicios. Paharul de Sauvignon Blanc, priveliștea, sunetul apei, toate erau perfecte în acea zi de vară…
După două ore jumate, am părăsit locația îndreptându-ne spre centru, mai ales că urma să am parte și de un shooting.

Piața Unirii… clădiri, turiști, monumente, statuia lui Mihai Viteazul care o veghează, cel care în 1600 a reușit să ne unească, acum ne uităm cu o oarecare speranță și tristețe. Speranța că țara noastră va deveni iar unită așa cum a fost odată. Tristețe pentru că parcă suntem mai dezbinați ca niciodată. Tocmai în anul centenarului Marii Uniri.


În jurul meu, clădirile care mai de care mai frumoase, mai sclipitoare, mai aranjate, îmi aminteau de Londra, de piața Trafalgar unde îmi petreceam fiecare duminică. Și pentru o clipă mi s-a făcut pielea de găină: nu îmi venea să cred că sunt în Oradea.

Am trecut pe lângă stația de tramvai, dar ce stație, mă vedeam într-un film science fiction!

.

Am plecat spre Palatul Moskovits, m-am oprit în mijlocul străzii și priveam oamenii, terasele erau pline, mă grăbeam să ajung din nou la Palatul Moskovits, care îmi amintea mai mult decât niciodată de orașul palatelor: Sankt Petersburg.


Turiștii se îngrămădeau să facă un selfie cu acest obiectiv turistic, iar eu îmi așteptam rândul…o minune este acest palat, parcă eram în altă țară…
Oradea, un oraș cosmopolit, cu influențe occidentale, curățenie peste tot, oameni faini, un oraș în care lipsește agitația din Timișoara și plictiseala din Arad.


Cu pași repezi ne-am grăbit să prindem loc la trupa Auăleu, cu piesa ,,Huoooo”, piesă care a avut peste 70 de reprezentații într-un an și care oglindește exact realitatea de la ultimele proteste. Replicile acide dintre cei doi actori de la teatrul din Timișoara ne-au transpus exact acolo, în timpul unui protest unde o bătrânică, fostă profesoară de limba română are o discuție cu jandarmul, care era de serviciu, iar la final, profesoara realizează că i-a fost elev, convingându-l să treacă de cealaltă parte a baricadei. Mi-a plăcut, m-a instigat și vă recomand când se ivește ocazia să nu ratați această piesă. Am râs de la început, iar finalul a fost feeric. Toți oamenii s-au ridicat în picioare aplaudând-ui pe actori minute-n șir. Mi-au dat lacrimile uitându-mă la acești oameni care nu încetau să aplaude, am simțit tristețea și dezamăgirea din ei, suferința lor și a mea pentru țara noastră.


Faină piesa, faină reprezentația, faini actori, iar drumul ne-a purtat din nou către centru, voiam să văd cum e seara în Oradea. M-am simțit ca în Milano, plimbându-mă prin pasajul interior de la palatul Vulturul Negru, un palat parcă inspirat de Galeriile Vittorio Emmanuelle din capitala Lombardiei. Orașul vibra, chiar mă simțeam în altă țară, neștiind că peste două zile avea să izbucnească un incendiu tocmai în Piața Unirii, la una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, una care chiar în acea seară nu era luminată arhitectural și mă și întrebam oare de ce?
Oradea, un loc unde revin ori de câte ori am ocazia, un oraș în care m-aș muta la unul dintre apartamentele acelea cu un balcon imens spre străzile centrale, un oraș unde vii și nu mai vrei să pleci, un oraș curat, cu terase pline, mâncare bună și servire pe măsură .

Dacă toate drumurile duc la Roma, aici pot să vă contrazic și vă spun că indiferent de anotimp, eveniment sau stare, drumurile mele, toate, duc la …Oradea!

 

 

 

4 thoughts on “Toate drumurile duc la ….Oradea!

  1. Fain articol, dar povestea cu Aradul unde te plicti e doar din cauza ca stai tu de prea mult timp in el. Eu, ca un cetatean obiectiv, nenascut in niciunul dintre cele doua orase, ci in altul si mai si 😀 , zic ca Aradul e peste Oradea la frumusete. Probabil insa, ca se intampla mai multe evenimente in Oradea, este mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.