lun. dec. 9th, 2019

Corina Tamaș

,,Trăirile depășesc limitele gândirii’’

Ce ar fi lumea fără prietenie?

5 min read

Ce înseamnă prietenia?

Ești singura persoană lângă care nu fac nici cel mai mic efort să fiu altfel decât sunt, ești acea persoană care mă ține de mână când mă dezechilibrez, ești jumătatea mea de H2O.

 

Astăzi aș vrea să scriu despre acel prieten care îl ai lângă tine din copilărie, acel om care te cunoaște așa cum ești, înțelege ce ai fost, acceptă ceea ce ai devenit, te sprijină și te ajută să crești în continuare.

Răsfoind într-o noapte prin sertarul cu amintiri…am găsit prima noastră poză împreună, eram în clasa  întâia, luasem premiul întâi amândouă, stăteai în dreapta mea, tot timpul ai fost mai înaltă decât mine,tunsă scurt, nu suportai să te îmbraci în rochițe decât la festivități, când era obligatoriu.

Apoi timpul a trecut,  au urmat petrecerile de ziua mea prin bucătărie, garaj, celebrele Cindy și Barbie care  ne-au marcat copilăria. Ne-am trezit în clasa a patra, supărate că știam că ne vom despărți și nu vom mai fi în aceeași clasă,  dar ne-am promis  că prietenia noastră va rămâne neschimbată. Între timp doamna  Viorica Secheșan, cea care ne-a pus bazele învățăturii, o  femeie extraordinară care era trup și suflet pentru copii, a trecut în neființă, fapt pentru care vreau să îi aduc un ultim omagiu.

A urmat învățământul gimnazial, tu erai în altă clasă, însă acest lucru nu ne-a  afectat, după ce ieșeam de la școală,  mergeam la tine sau la mine, țin minte că mama ta ne făcea celebra supă de roșii care avea să fie mâncarea noastră preferată,  chiar și  acum.

Mai ții minte când făceam meditații împreună la matematică cu cel mai strict profesor: domnul Ciurdaru, care îi plăcea să ne pedepsească cu indicatorul dacă nu știam o teoremă? Mai ții minte când v-am prostit  pe toți să nu mergem la meditații, că era ceva meci de fotbal și el stătea aproape de stadion? Nu ne plăcea matematica la nici una, mai ales că după meditații ne ținea și soția lui care era profesoară de biologie? Nu ne plăcea nici biologia…

Vacanțele de vară erau cele mai faine, evadam  de fiecare dată la tine la Apateu, că acolo puteam merge la discotecă, ai mei erau mai stricți. Mai ții minte când mi-am pus perinițele de la mama mea de la sacou  în sutien, ca să par mai matură și mi-au căzut în discotecă? Ai făcut mișto de mine toată viața pe tema asta. Apoi am avut prima noastră vacanță împreună, exact acum 20 de ani la Năvodari!

În clasa a șaptea ți-ai dorit să fii mare sportivă, așa că ai plecat la Deva, unde ai stat doi ani…timp în care te vizitam și îți aduceam pachete. Și acum îmi amintesc cât de mult am suferit când ai plecat, tot la două săptămâni o băteam pe mami la cap să mă ducă la tine să te văd. A urmat perioada liceului, eu eram la  Economic și tu erai la Deva, așa că în clasa a zecea te-ai mutat la liceu,  în Arad însă nu cu mine.  M-am  mutat la tine, iar tu te-ai mutat în clasa a zecea cu mine la liceu. Am fost cele mai fericite, ne trezeam dimineața, mergeam împreună la școală, veneam împreună.

De poza asta îți mai aduci aminte?

Eram atât de apropiate, nu ne-am certat niciodată sau dacă  aveam  mici neînțelegeri, stăteam supărate o săptămână după care eram din nou cele mai bune prietene.  De-a lungul acestui timp viața ne-a despărțit, eu plecasem în Germania, tu ai rămas în Arad, pe urmă când m-am  întors, tu erai plecată pe vapoare, te vedeam o dată pe an când veneai în vacanțe! Când te-ai reîntors tu…eram plecată în Anglia.

Câte amintiri avem împreună? Nu mi-ar ajunge o viață întreagă să le aștern pe hârtie, nu mi-ar ajunge tot timpul din lume să te descriu. Ești cel mai mare critic al meu și în același timp cel mai mare fan. Știu că suntem diferite, cu stil de viață și trăiri total opuse însă felul cum  trăim împreună unele momente e ceva unicat. Ești un exemplu pentru mine, ești acea persoană  care pot să o sun la orice oră că știu că mă va ajuta, ești acea persoană care știu că va fi acolo pentru mine tot timpul. Ești singura persoană lângă care nu fac nici  cel mai mic  efort să fiu altfel decât sunt, ești acea persoană care mă ține de mână când mă dezechilibrez, ești jumătatea mea de H2O.

Azi e despre tine, despre noi, despre prietenie ….știu că acum ne despart mări și țări, și îmi pare rău că nu sunt lângă tine să îți urez să ai cea mai minunată zi de naștere!

Ce ar fi lumea fără prietenie?

Nu știu ce ar fi, dar  nici nu vreau să mă gândesc, în viața asta nu contează câți bani ai   sau câte proprietăți și afaceri deții.

Știți ce contează cu adevărat? Pe cine cunoști, cine îți sunt prieteni,  și cine ar sacrifica timp și experiențe doar să fie ale voastre…

Cum uneori cuvintele sunt de prisos las imaginile să vorbească de la sine!

La mulți ani dragă prietenă!

București..2014
Brașov…2015
Sighișoara…2015
Arad..2014
Constanța…2016
O plimbare în natură…2016
Walking on the street with my BFF London…2016
Milano ti amo…celebrating my birthday..30…2016
Having fun…Mamaia..2016
Getting ready for a night club..2016
Crazy beach …Mamaia, what a night..2016!
Welcome to Tallin, visiting Estonia with my BFF..2018!
Între timp,  a apărut acel mic îngeraș  care e o parte din ea…pe nume Liam, ce poate fi mai funny decât două prietene și un copil, care încă călătoresc împreună?
Privind spre viitor…Copenhaga, te iubim! Care va fi următoarea destinație? Nimeni nu știe, dar atâta timp cât prietenia este cea care ne ține împreună, restul vine de la sine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.