Îmi doresc ca România să fie cunoscută pentru oamenii de calitate pe care îi are, pentru frumusețea ei, pentru tradițiile minunate cu care ne mândrim!

Pentru România, anul 2018, an al Centenarului, are o semnificație cu totul specială.
Este un bun moment să ne aducem aminte de marile personalități care au luptat și s-au jertfit pentru țară. Pe rețelele sociale au început tot felul de promovări, însă fără să facă prea multă zarvă. Românul e curios în primul rând de scandaluri, accidente, drame iar când vine vorba despre cultură suntem praf. Un studiu făcut de cei de la Digi arată că 42% dintre români sunt analfabeți. Aș vrea să încep cu Petrache Poenaru, care este inventatorul stiloului, a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu și unul dintre organizatorii învățământului românesc, Henri Coandă, românul care a inventat avionul cu reacție, Mihai Viteazul primul domnitor care a reușit să unească cele trei provincii românești, Ștefan Cel Mare care a domnit 47 de ani și a construit 44 de biserici și mănăstiri ortodoxe, care pot fi vizitate și azi, Alexandru Ioan Cuza , care a luptat pentru unirea principatelor. Aceștia sunt doar câțiva din simbolurile pe care istoria ni le înfățișează. Mai departe aș vrea să vorbesc despre un jurnalist din zona Aradului pe nume Sever Bocu. Multă lume nu știe cât de multe a făcut pentru toată zona Banatului.
Mi s-a părut cu atât mai interesant să cercetez biografia ziaristului, cu cât ea se leagă de istoria Aradului. Dealtfel, este născut la Șistarovăţ, lângă Lipova, în 1874. Sever Bocu se afirma ca ziarist, dar și ca om politic, începând cu alegerile din 1903, alegeri anticipate când în Transilvania activiștii doreau să impună activitatea parlamentară. Pe atunci, lucra la Banca Lipoveană, bancă populară românească, făcuse studii economice, dar începe să fie din ce în ce mai cunoscut ca ziarist prin calitățile sale extraordinare, la început ca redactor-corespondent al ziarului Tribuna Poporului din Arad, apoi ca redactor-șef începând cu 1908, când se inaugurează Palatul Tribuna, cum îi spuneau gazetarii de la acea vreme. Inaugurarea devine un eveniment național la care participă ziariști din București, de la ziarul Adevărul, directorul Băncii din Sibiu, însoțit de ginerele său Octavian Goga, care își făcuse intrarea în politica înaltă a românilor din Transilvania. De atunci Sever Bocu lucrează pe trei domenii congruente: jurnalist, om de afaceri şi politician.
Ca redactor șef și ziarist a coordonat cel mai răspândit, cel mai bine scris și cel mai citit ziar politic al românilor de peste munți, ziarul Tribuna. La acest ziar colaborau toți marii scriitori din întreg spațiul românesc: Ilarie Chendi, pe atunci bibliotecar la Biblioteca României de la București, Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Ioan Slavici, I.L. Caragiale și pe toți îi coordona din punct de vedere gazetăresc Sever Bocu. A fost și președintele Sindicatului Ziariștilor. În 1912 se produce o fuziune prin absorbție, astfel încât Tribuna este absorbită de ziarul Românul. Istoricii presei spun că Tribuna trebuia închisă și din cauza criticii necruțătoare a talentatului gazetar.
Dezamăgit, Sever Bocu părăsește Aradul și se apucă de afaceri: își deschide un hotel la Techirghiol, unul din primele, înființând practic stațiunea Techirghiol. Unul dintre cei care îl vizitau foarte des era Ferdinand, viitorul rege al României, îndrăgostit de stațiune, de nămolul din acest loc, dar mai ales de un vin pe care îl savura acolo.
Sever Bocu spunea că vinul acesta va fi parte din coroana majestății sale.
Vinul se chema ,,Mustoasă de Măderat”, un vin din regiunea Aradului. Veneau la hotelul său capete încoronate ca Regina Maria, principele Nicolae, diplomați ca Titulescu, scriitori.
Cea mai intensă parte a biografiei lui Sever Bocu este cea politică și patriotică. În anul Marii Uniri-1918 și mai ales în 1919-1920, când are loc Conferința de Pace de după război și când se trasează granițele României, a luat decizia de a se duce pe banii lui la Paris militând pentru regionalizarea Banatului. Mai târziu Sever Bocu îndeplinește demnitatea de guvernator al Banatului. A fost un fruntaș al Partidului Național Român, numit mai târziu Partidul Național Țărănesc, a fost deputat în 9 mandate, ministru în guvernul Maniu.
Ei bine, să știți că a iubit atât de mult Banatul încât și-a pus amprenta pe multe din investițiile care le vedem astăzi de-a lungul și de-a latul Banatului. A fost membru în consiliul de administrație la intreprinderile siderurgice de la Reșița și a intermediat la Ususău sau la Lipova turnarea clopotnițelor celor două biserici. Nu în ultimul rand, a înființat săptămânalul Voința Banatului și ziarul Vestul în Timișoara, publicații în care a militat pentru descentralizare. A fost și președintele onorific al Clubului de fotbal Ripensia. Avea, fără îndoială, vocația unui fondator înflăcărat de misiunea sa.
Nimic din toate acestea nu a fost respectat de regimul comunist instaurat în 1944. Este închis la Sighet ca „trădător” și exterminat de către comuniști, murind în lagărul de la Sighet în 1951, în condiții neelucidate. La Sighet a fost masacrată floarea intelectualității românești interbelice, evocată azi de Memorialul fondat de Ana Blandiana și Romulus Rusan. Poetul Petre Stoica a știut de ce a ales ca Muzeul Presei să poarte numele lui Sever Bocu.
E bine să ne amintim, în preajma Centenarului Marii Uniri, de aceste personalități luminoase, care au adus prestigiu țării!
Îmi doresc ca România să fie cunoscută pentru oamenii de calitate pe care îi are, pentru frumusețea ei, pentru tradițiile minunate cu care ne mândrim!

Asta îți doresc eu ție, dulce Românie!